S-a născut în căruţă, căci era o iarnă grea şi se întâmpla la începutul anilor ’70 când spitalul era închis şi troienele nemiloase
A trecut prin multe probleme în viaţă dar nu s-a lăsat nicicum. Şi-a împreunat mâinile printre lacrimi şiroaie şi apoi, a mers mai departe pe un drum presărat cu tot felul de piedici pe care le-a depăşit. Vorbim despre poeta româncă, stabilită în Italia, Elena Leica.
A sosit în Italia încă din anul 2000. Dar odată cu trecerea timpului, ea a întinerit parcă şi mai mult şi astăzi scriem despre o femeie nu doar frumoasă fizic ci şi sufleteşte. Sociabilă şi modestă, deschisă oamenilor buni, Elena a acceptat să vorbească despre ea în exclusivitate pentru noi.
Românca ne-a mărturisit că atunci când a sosit în peninsulă, a lucrat ca „badantă” (îngrijitoare) pentru familiile italiene şi apoi, ca să supravieţuiască, a muncit din greu inclusiv ca bucătăreasă, cameristă şi acum este asistentă la un „studio dentistico” (Cabinet stomatologic). Mai mult, ea este studentă acum la Facultatea de Farmacie din oraşul toscan Florenţa. În trecut a absolvit Liceul Economic din municipiul Focşani.
Însă femeia de astăzi, adolescenta şi mai apoi muncitoarea de ieri, este pasionată de poezie şi scris. A publicat deja trei cărţi, toate în limba italiană pe care o stăpâneşte bine. Ca proiect de viitor, lucrează acum la un volum autobiografic, bazat inclusiv pe povestirea vieţii sale din ultimii 16 ani.
Elena Leică este o perseverentă în toleranţa faţă de răul lumesc şi ascensiunea interiorului său scurs voit şi inegalabil către oamenii frumoşi, din jur şi către cititori. Poemele sale ne arată un mesager merituos al iubirii prin versurile sale. Poezia româncei este marcată de versuri cu şi despre dragoste. Este şi spirituală iar referirile nu se mărginesc doar la un orizont al cunoaşterii de sine şi interesului său lumesc ci şi la dorinţa ca oamenii frumoşi să fie cât mai mulţi. Prin poezie respiră zi de zi şi ne mărturiseşte că aceasta îi alimentează viaţa şi inima. Iată câteva „respiraţii” poetice ale Elenei Leica: „Cu tăcerea ta am scris cele mai frumoase poeme/ am dezbrăcat copacii de frunze/ în ploile urmelor tale de toamnă/ Şi cuvintele nerostite. Romantică incurabilă, românca ce cândva trudea din greu prin şi pentru familii de străini, astăzi se exprimă precum o mărturisire de suflet în aceste versuri: „Am scris ziduri de melancolie cu voce tare/ printre ecouri de vânt. Toate versurile redate de noi aici ale autoarei sunt ale poemului „Tăcerea ta” cu care a câştigat ieri primul loc. Poeta are însă şi o artistă care cântă pe versurile sale, mai simple. Este vorba de solista Raluca Ocneanu.
Piesă interpretată pe versurile Elenei Leica
Elena Leică este pe un loc fruntaş şi în preferinţele italienilor ori ale românilor din peninsulă sau din alte părţi. Vibrează prin scris şi dăruieşte partea frumoasă a unui interior sufletesc rarisim, ca şi ea, ca şi oamenii frumoşi care nu se dezmint niciodată. Succesul înseamnă o realizare dar împlinirea, este consecinţa luptei cu tine, oricine ai fi. Să lupţi pentru ceea ce vrei, înseamnă că deja ai câştigat. Elena Leică nu s-a câştigat doar pe sine ci şi pe mulţi alţii, prin felul său de a fi şi de a scrie. Strofele poemelor sale sunt versuri ale vieţii tuturor, al unei aprofundări cu realitatea cotidiană transpusă în filele cărţilor sale, cum numai ea a ştiut să o facă. Elena poate fi citită şi ascultându-i inima ori cuvintele rostite sau „nerostite” cum spune ea. Dacă doriţi să-i cereţi cărţile, o puteţi găsi inclusiv pe Facebook unde are o pagină intitulată „Anime di poesia- Elena Leica”. Acolo nu o veţi găsi numai pe ea ci şi o parte din frumuseţea sa interioară pe care ne-o oferă printre rânduri.