Prăjiţi, copţi, piure sau caramelizaţi, cartofilor cu greu le poţi rezista. Scăldaţi în condimente, capătă o aromă puternică, ademenitoare. Iată o reţetă de post, delicioasă!
Ingrediente:
1 kg cartofi medii, curăţaţi şi spălaţi
6-7 linguri ulei de măsline
o jumătate de linguriţă boia de ardei
o jumătate de linguriţă sare
un sfert de linguriţă piper sau o jumătate de linguriţă chili mexican
3-4 căţei de usturoi pisaţi
o crenguţă rozmarin
Mod de preparare:
Cuptorul se preîncălzeşte la 190 de grade Celsius.
Într-un castron mare se amestecă uleiul cu boia, sare, piper sau chili, după preferinţă, şi usturoi. Se adaugă crenguţa de rozmarin, întreagă sau ruptă, şi se lasă să se aşeze aromele.
Între timp, cartofii se taie în sferturi (wedges). Se pun peste amestecul de condimente şi se amestecă bine, până se îmbracă în ulei.
Cartofii se pun într-o tavă întinsă tapetată cu hârtie de copt şi se dau la cuptor 30-35 de minute. Din când în când se întorc pentru a se coace uniform.
Când sunt aurii în mijloc şi capătă o crustă subţire pe margini, se scot. Se servesc calzi, ca atare sau ca garnitură la diverse mâncăruri cu carne.