• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Observator

Observator

stirile care conteaza

  • Culinar
  • Sanatate
  • Actualitate
    • International
    • Cultura
    • Divertisment
    • Timp liber / Calatorii

Ce e interzis să faci în Vinerea Mare. Cum alungi răul şi aduci sporul în casă, de ce se ţine post negru

În ultima vineri din Postul Mare, momentul în care Mântuitorul a fost răstignit şi a murit pe cruce, tradiţia populară păstrează o serie de ritualuri. Se spune că cine ţine post negru în Vinerea Patimilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Neagră va avea parte de spor şi sănătate.

Ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari şi a murit pentru mântuirea lumii este Vinerea Mare. Împreună cu Biserica, în Sfânta şi Marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitotului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie.

In Vinerea Mare, dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului.

Se ţine post negru, iar la biserică se cântă Prohodul

În această zi, se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Nu se vopsesc ouă

“Gospodinele sunt sfătuite să vopsească ouăle fie în Joia Mare, fie sâmbătă, înaintea Pastelui, în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi nu ar trebui să se facă nimic. De asemenea, este bine ca ouăle să fie vopsite în roşu deoarece aceasta culoare este sângele Mântuitorului. În Vinerea Mare, credincioşii ţin Post Negru pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate”, explică părintele Paul Tudorache.

Tradiţia populară spune că cine ţine post negru în Vinerea Seacă va fi ajutat de Dumnezeu să-i meargă bine tot anul, să fie ferit de nevoi şi de necazuri. Există superstiţia că postul negru din această zi te fereşte de dureri de cap tot anul şi, de asemenea, vei şti cu trei zile înainte când o să mori.

Se opreşte lucrul

În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă.

În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar morţii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

Acestei zile i se spune şi Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru (fără apă şi pâine până la ora 17.00), iar seara, la Denii, luau anafura de la biserică. Femeile nu umplu borş în această zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu ţes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

Citeste mai mult: adev.ro/q8wrvr

Rubrica: Actualitate

Test de personalitate: Alege o frunza de toamna si noi o sa-ti spunem lucrurile nespuse despre tine

Cercetătoarea de la Neamţ care a adus în Moldova o plantă miraculoasă, premiată cu AUR la saloane internaţionale de inventică

Rolul vindecător al apelor de la Govora, una dintre cele mai bogate staţiuni din România şi Europa în ape iodurate şi bromurate de origine organică

Cum se face inmultirea trandafirilor cu cartofi

Băutura răcoritoare pe care să nu o comanzi niciodată în Grecia. Primeşti cu totul altceva decât te aştepţi

De ce să pui cuburi de gheaţă în ghivecele cu flori. Este trucul verii 2022

Documentul fără de care nu trebuie să pleci din aeroport dacă ţi-a fost anulat un zbor. Detaliul de care nu ţine aproape nimeni cont

Bara principală

Recomandari

Cercetătoarea de la Neamţ care a adus în Moldova o plantă miraculoasă, premiată cu AUR la saloane internaţionale de inventică

Un pahar de borș de casa pe zi – Curăță ficatul de toxine, reglează tensiunea arterială și ajută la tratarea anemiei

Vinul inimii – Leacul celebrei călugăriţe vindecătoare Hildegard van Bingen

Pulberea de muguri de brad – leacul minune pentru coloană și durerile de oase

Obiectul din casă pe care trebuie să-l scoți din priză peste noapte. Consumă mai mult curent decât crezi

De ce trebuie să dormiți pe partea stângă: 7 motive

Copyright Observator.news 2011 - 2020