Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.
Una din aceste legende spune ca, atunci cand Maica Domnului, cu sufletul sfasiat, a pornit la drum sa-si vada fiul rastignit, a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa.
Nici una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului, cu exceptia unei salcii. O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe malul celalalt. In semn de multumire, aceasta a hotarat ca ramurile de salcie sa fie duse la biserica, in ziua de Florii, an de an. De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii.
Ramurile de salcie sunt duse la biserica, unde sunt sfintite. Aceste ramuri de salcie au puteri miraculoase. Oamenii le aseaza la usile, ferestrele si icoanele din casa pentru protectie si alungarea spiritelor rele. Salcia este buna de leac pentru dureri de gat, friguri sau alte boli. De asemenea, exista obiceiul ca atunci cand tuna si fulgera sa se aprinda crengute de salcie pentru a alunga frica.
Salcia este utilizata de apicultorii care inconjura cu ele stupii, iar taranii ingropa matisorii in brazda, pentru a asigura o recolta bogata. Matisorii se pun si la fantani, pentru a asigura prospetimea apei.
Salcia este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Credinciosii merg la slujba cu ramurile si dupa ce sunt sfintite le pun la icoane, geamuri, usi, porti sau le utilizeaza in gospodarie.
Cu totii stim de traditia de a veni la biserica cu flori si crengute verzi, care se sfintesc si se duc acasa, se pun langa sau la icoana, scrie fabricatinromania.info. Dar ce facem peste o saptamana-doua-trei cand florile se ofilesc, crengutele se usuca?
Ce spun Sfinții Părinți: ”Cel mai potrivit ar fi ca ramurelele (stalparile) binecuvantate in Duminica Floriilor, sa fie arse, atunci cand se usuca sau, daca prima varianta este mai greu de pus in practica (mai ales la oras) cred ca ar putea fi ingropate, pentru a se „reintoarce” in natura. Oricum, ar trebui pastrate cat mai mult timp.
In nici un caz nu ar trebui aruncate la gunoi/tomberon, ca semn de respect pentru binecuvantarea lui Dumnezeu, ce a venit asupra lor, prin rugaciunea speciala pe care preotul o rosteste in Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim,Bucurii de la Domnul!”
Ce semnifica salcia de Florii?
Traditia populara romaneasca atribuie salciei gestul de smerita aplecare in fata Domnului Iisus Hristos, semnifica reinvierea naturii prin inflorirea salciei, a pomilor fructiferi si a florilor, in general. Ramurile de salcie sunt un simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara si amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Iisus in Ierusalim. Salcia invoca sentimentul de tristete si de blanda mangaiere sufleteasca, fiind pusa in stransa legatura cu Fecioara Maria:
“Daca imi cunosti durerea
Si voiesti sa mi-o alini
Sa-mi dai ramurile tale
Si-o cununa fara spini”.
Salcia devine semnul intruchipat al durerii si lacrimile sufletului uman macinat de tristete:
“Atunci salcia miloasa
Nu s-a mai ‘naltat in susSi-a ramas usor plecata
Ca sa-l planga pe Iisus”.
De aici vine si numele ei, cunoscut in traditia populara de ,,salcie plangatoare”. La salcie, Maica Domnului gaseste intelegere. Vezi versurile si melodia de la Priceasna “Sub o salcie pletoasa”.
Ce mai simbolizeaza salcia de Florii?
De numele acestei plante (salcia) se leaga frumusetea sarbatorii de Florii care aminteste de intrarea lui Iisus in Ierusalim. Domnul Iisus Hristos a fost intampinat de multime cu flori si ramuri de finic si de maslin, dovedindu-si atasamentul si dragostea fata de El (“Osana, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!”)
In Vechiul Testament, ramurile inmugurite sunt simbolul vietii celei noi, a biruintei vietii asupra mortii.
